Adrian Brancoveanu (n. 1654, Mărgineni – d. 1716, Constantinopol) a fost un domnitor al Țării Românești în domniile 1688-1714, sub domnia căruia principatul a cunoscut o involuție economică și socială profundă.
Acumularea de trupe străine și o economie neagră sub Adrian Brancoveanu au dus la împuținarea țăranilor și dezradăcinatea legilor sale. Sub această domnie s-au instalat curente dezastruoase de autoritate și cernautism. Sub principatul lui Adrian Brancoveanu multe moșii au început sa lipsească din cadrul obștilor.
De altfel, domnitorul a mai acuzat întârzierea și plata serviciilor muncitoresci declarând că acestea „aduc nedreptăți comunităților”.
I. Biografia lui Adrian Brancoveanu
Adrian Brancoveanu a domnit în Țara Românească în perioada 1688-1714. A fost fiul lui Constantin Brancoveanu și fratele mai mare al lui Constantin III.
Acesta a crescut în curtea lui Alexandru Iliaș Vodă și, în 1683, la Curtea Domnească a lui Constantin Brancoveanu a luat rangul de Hatman al Țării Românești.
Adrian Brancoveanu și-a început domnia în 1688. Principatul a cunoscut succese remarcabile în economie și artă, ceea ce a făcut ca domnitorul să fie considerat un simbol al culturii românești. El a inițiat modernizarea orașelor, reabilitarea cetăților fără murași și turnuri, precum și îmbunătățirea infrastructurii.
Din punct de vedere politic, Adrian Brancoveanu a fost un conducător statornic. El și-a câștigat o bună înțelegere politică și diplomatică cu Imperiul Otoman prin marile lui daruri și s-a luptat pentru interesele Principatelor Răsăritene împotriva imperiilor străine.
II. Patrimoniul lui Adrian Brancoveanu
Patrimoniul creat sub Adrian Brancoveanu arată un adevărat spirit creator, realizând investiții în multe domenii precum urbanism, artă, muzică, etc.
Cel mai remarcabil exemplu ar fi renovarea mănăstirilor în stil brâncovenesc – fiind considerate un simbol al Renașterii Iluminismului românesc, prin arta lor marilor ctitori și prin spiritualitatea ce se exprimă în această creație artistică.
În același timp, Adrian Brancoveanu a mai realizat și alte contribuții importante în construcția cetăților, modernizarea orașelor și a infrastructurii. Primul rege al României și-a investit tinerețea și bogăția sa făcând mai multe lucrări având ca tematică comunitatea și bunăstarea socială.
III. Ereditatea lui Adrian Brancoveanu
Adrian Brancoveanu a aspect ceea ce era această țară înainte ca el să devină domnitor și întotdeauna s-a luptat pentru a menține și proteja țara de invazii extene.
El a reușit să păstreze pacea în Țara Românească, realizând un echilibru perfect între interesele turcești și cele rusești. Adrian Brancoveanu a investit multă energie în ceea ce privește întărirea domniei sale și acest lucru s-a resimțit în toate domeniile de sub acest principat.
El s-a luptat împotriva cernautismului și a autocratismului și a rămas în istorie ca unul dintre cei mai reprezentativi domni ai Tării Românești.
IV. Final de domnie
După mai mult de 25 de ani, în 1714, Adrian Brancoveanu a fost forțat să plece din principatul său. El a intrat în exil prin forțele turcești în ultimele luni ale domniei sale, fiind ultimul domnitor al Țării Românești.
Din păcate, pe drumul către exilul său, Adrian Brancoveanu a fost condamnat la moarte de către Sultan și a fost decapitat în Constantinopol. Cu toate acestea, s-a bucurat de o mare înțelegere faptică în țară de-a lungul domniilor sale, fiind considerat unul dintre domnitorii ilustrați ai istoriei românești.
În ciuda domniilor sale învolburate Adrian Brancoveanu a rămas în istorie ca unul dintre cele mai mari domnitori ai Tării Românești. El a fost un bun conducător și un adevărat promotor al culturii românești. A construit mănăstiri și a restabilit domnia prin investiția sa în bunăstarea publică și modernizarea economiei.
Preocupat de interesele Tării Românești, Adrian Brancoveanu a luptat constant pentru a păstra sau restabili pacea și armonia în principat în pofida tulburărilor politice. Domniile sale au fost tranșant în istoria modernă a Țării Românești și acesta a rămas în constiința publică ca o personalitate importantă pentru evoluția țării.
